Luni, autoritățile de la Budapesta au confirmat că o parte din infrastructura informatică a Trezoreriei Ungariei a fost lovită de un atac cibernetic. Ținta a fost rețeaua Diviziei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, instituția care administrează fondurile europene și naționale destinate fermierilor și proiectelor de dezvoltare rurală. Primele investigații arată urme care duc spre servere aflate în Rusia, iar specialiștii vorbesc despre un posibil atac de tip ransomware, în urma căruia fișierele mai multor angajați au fost criptate.

Vestea bună, dacă se poate vorbi despre așa ceva într-un asemenea context, este că datele beneficiarilor de fonduri nu par să fi fost compromise. Echipele tehnice au reușit să izoleze rapid serverele afectate, iar Trezoreria colaborează acum cu centrul național de securitate cibernetică pentru a reface sistemele și a înțelege exact ce s-a întâmplat. Ancheta este însă departe de a fi încheiată, iar autoritățile ungare nu au făcut publică, deocamdată, identitatea celor responsabili.

Nu este un caz izolat

Dincolo de detaliile tehnice ale acestui incident, povestea Trezoreriei Ungariei se înscrie într-un tipar pe care îl vedem tot mai des în ultimii ani: instituțiile statului, mai ales cele care gestionează bani publici, date sensibile sau servicii esențiale, au devenit ținte predilecte pentru grupări de criminalitate cibernetică, unele dintre ele suspectate de legături cu servicii de informații sau interese geopolitice. Rețele energetice, spitale, ministere, agenții de plăți, sisteme electorale – toate au fost, în ultimii ani, subiectul unor incidente similare, undeva în Europa sau în alte părți ale lumii.

Diferența față de acum câțiva ani este viteza cu care se produc aceste atacuri și profesionalismul din spatele lor. Nu mai vorbim despre hackeri singuratici care testează limitele unui sistem, ci despre structuri organizate, cu resurse considerabile, care aleg cu grijă ținta, momentul și metoda. Ransomware-ul rămâne arma preferată, tocmai pentru că este eficient: criptezi datele unei instituții, blochezi activitatea și pui presiune fie pentru o răscumpărare, fie, în cazul atacurilor cu miză geopolitică, pur și simplu pentru a semnala vulnerabilitatea adversarului.

De ce infrastructura critică este atât de expusă

Instituțiile publice administrează, de multe ori, sisteme informatice construite în etape diferite, cu tehnologii vechi suprapuse peste soluții mai noi. Bugetele limitate pentru securitate cibernetică, personalul insuficient specializat în acest domeniu și presiunea de a menține serviciile funcționale non-stop fac ca aceste rețele să rămână, în multe cazuri, cu breșe care ar putea fi evitate. Iar atunci când vorbim despre agenții care gestionează fonduri europene sau plăți către cetățeni, miza crește: orice întrerupere afectează direct oameni reali, fermieri, companii, beneficiari de programe sociale.

Contextul geopolitic actual, cu tensiuni tot mai mari între state, transformă aceste vulnerabilități într-un instrument. Un atac asupra sistemului financiar al unei țări poate produce haos administrativ, poate eroda încrederea publicului în instituții și poate fi folosit ca formă de presiune, fără ca autorul să își asume vreodată public responsabilitatea. De aceea, atribuirea unui atac unei anumite țări sau grupări rămâne, aproape întotdeauna, un proces lent și greu de dovedit dincolo de orice îndoială.

Ce pot învăța organizațiile din acest tip de incidente

Cazul din Ungaria confirmă, încă o dată, câteva principii pe care orice organizație, publică sau privată, ar trebui să le ia în serios. Segmentarea rețelelor rămâne esențială: atunci când un atac reușește să compromită un departament, izolarea rapidă a sistemelor afectate poate face diferența dintre un incident controlat și un dezastru extins la nivelul întregii instituții. Backup-urile regulate, testate periodic și păstrate separat de rețeaua principală, sunt ceea ce permite, în cele din urmă, revenirea la normal fără a ceda șantajului unui grup de ransomware.

La fel de important este să existe un plan de răspuns la incidente, cunoscut și exersat de echipele tehnice, astfel încât primele ore după descoperirea unui atac, momentul în care se iau cele mai importante decizii, să nu fie haotice. Monitorizarea continuă a rețelei, actualizarea sistemelor și pregătirea angajaților pentru a recunoaște tentativele de phishing rămân, în continuare, măsuri simple, dar care previn o mare parte din incidentele de acest tip.

Un semnal pe care nu îl mai putem ignora

Atacul asupra Trezoreriei Ungariei este doar cel mai recent exemplu dintr-un șir care pare să nu se mai oprească. Fiecare astfel de incident ar trebui privit nu ca o știre izolată, ci ca parte a unei tendințe clare: infrastructura critică a statelor este testată constant, iar cei care o atacă își perfecționează metodele de la un incident la altul. Conștientizarea acestui fenomen, atât la nivelul instituțiilor, cât și al cetățenilor care depind de serviciile lor, este primul pas către o reacție mai bună.

Investiția în securitate cibernetică nu mai poate fi tratată ca un cost secundar, ci ca o condiție de funcționare a statului modern. Cu cât înțelegem mai devreme această realitate, cu atât vom fi mai pregătiți pentru următorul atac, pentru că, judecând după ritmul evenimentelor din ultimii ani, un următor atac este aproape sigur că va urma.

Despre autor: Bogdan Dobrescu

CEO BlackByte, specialist în securitate cibernetică. Echipa BlackByte deține certificări recunoscute la nivel internațional (CEH, OSCP, CISSP, CompTIA Security+, CISM) și lucrează zilnic cu organizații din sectorul public și privat pentru prevenirea și gestionarea incidentelor cibernetice.

Află mai multe despre echipa BlackByte →

Abonează-te la articolele lui Bogdan Dobrescu

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *